Erbariu
(Mai multe imagini)
Sustenabilitate:
Nu se află în prezent pe listele de risc, dar este posibil să lipsească date complete privind starea speciei. Cultivat în mod obișnuit, deși poate fi obținut din sălbăticie. Aprovizionați numai cu provizii cultivate sau din colecție sălbatică durabilă certificată.
Nu se află în prezent pe listele de risc, dar este posibil să lipsească date complete privind starea speciei.
Medicina tradițională românească are o istorie extrem de veche. Cunoașterea dacică a proprietăților curative ale plantelor medicinale a fost documentată de Herodot, Hipocrates, Galen și Dioscorides. Trebuie subliniat faptul că screeningul chimic modern a confirmat proprietățile terapeutice ale plantelor medicinale utilizate de daci. Mai interesant este faptul că dacii au folosit multe dintre aceste ierburi pentru diferite feluri de mâncare. Practic, pentru daci, mâncarea a fost medicament. Cercetări recente asupra unor plante medicinale românești au evidențiat importanța lor farmacognostică. Se știe că, în prezent, importanța și dinamica cercetării asupra plantelor medicinale din domeniul descoperirii medicamentelor continuă să crească la nivel mondial. Motivul principal este nu numai eficiența ridicată a metaboliților secundari în cazul bolilor grave (cancer, infecții virale, malarie etc.), ci și minimizarea efectelor secundare ale medicamentelor sintetice.
Scurtă descriere:
Urtica este un gen de plante cu flori din familia Urticaceae. Multe specii au fire de păr și pot fi numite urzici sau urzici (cel din urmă nume se aplică în special pentru U. dioica). Numele generic Urtica derivă din latinescul „înțepătură”.
Datorită părului înțepător, Urtica este rar mâncată de ierbivore, dar oferă adăpost insectelor. Fibra a fost folosită în trecut de oameni, iar preparatele de gătit există.
Speciile Urtica cresc ca plante erbacee anuale sau perene, rareori arbuști. Ele pot atinge, în funcție de tip, locație și starea nutrienților, o înălțime de 10–300 de centimetri (4–118 inci). Speciile perene au rizomi subterani. Părțile verzi au fire de păr usturătoare. Tulpinile lor adesea patrulatere sunt neramificate sau ramificate, erecte, ascendente sau răspândite.
Cele mai multe frunze și tulpini sunt aranjate pe părțile opuse ale tulpinii. Lamele frunzelor sunt eliptice, lanceolate, ovate sau circulare. Lamele frunzelor au de obicei trei până la cinci, rareori până la șapte vene. Marginea frunzei este de obicei zimțată până la dințată mai mult sau mai puțin grosier. Bracteele deseori durabile sunt libere sau topite unele cu altele. Cistoliții sunt extinși mai mult sau mai puțin rotunjiți.
În 1874, în timp ce se afla în Collioure (sudul Franței), botanistul francez Charles Naudin a descoperit că un vânt puternic care dura 24 de ore făcea firele de păr usturătoare ale urzicilor inofensive pentru o săptămână întreagă.
Răspândire:
Este răspândită prin locuri necultivate de la câmpie, deal sau munte, în Europa, nordul Africii, Asia și America de Nord. Le poți vedea de primăvara devreme până toamna, târziu, pe lângă garduri, pe marginea drumurilor și a apelor, în grădini, livezi, pe dealuri.
Indicații:
Urzica a fost folosită de sute de ani pentru a trata mușchii și articulațiile dureroase, eczemele, artrita, guta și anemie. Astăzi, mulți oameni îl folosesc pentru a trata problemele urinare în stadiile incipiente ale unei prostate mărite (numită hiperplazie benignă de prostată sau HBP).
Planta prezintă contraindicații!
Daca se consuma in cantitati mai mari, urzicile duc la marirea coagulabilitatii sangelui. De asemenea, acestea sunt contraindicate persoanelor cu hipertensiune arteriala, precum si cu ateroscleroza sau polipi.
Urzică
Urtica dioica / Urtica urens
Urticaceae
❝ Urzica este foarte hrănitoare, în special în fier…
24-04-2025 | Cod: 0034
Alte denumiri cunoscute:
[RO]:
Faţa mâţei,
Mierea ursului cu flori bălai,
Sugel alb,
Urzică albă,
Urzică creaţă,
Urzică surdă,
Urzici mortăreţe
[EN]:
Stinging nettle (Eng),
Haarnesselkraut (Ger),
Brennesselwurzel (Ger),
Haarnesselwurzel (Ger),
Herbe d’ortie (Fr),
Racine d’ortie (Fr),
Ortica (Ital),
Brændenælde (Dan)
Produse care conțin Urzică: [1]
Cum simțim planta după gust?:
Frunza de urzica cand este gatita are un gust si o aroma asemanatoare cu spanacul fiert. Acest lucru ne amintește că mai presus de toate aceasta este o plantă alimentară. Lipsa gustului puternic și a altor efecte este, de asemenea, asociată în medicina tradițională cu o acțiune diuretică și aceasta este una dintre celelalte trăsături distinctive ale acestei plante.
Astringent
Gustul astringent pe care îl obțineți la multe plante (cel mai familiar este ceaiul negru după ce ați fost fiert prea mult timp, sau unele vinuri roșii) este produs de polifenoli complecși precum taninurile. Taninurile sunt folosite în formă concentrată (de exemplu din scoarța de stejar) pentru a face piele din piei de animale.
Procesul de „bronzare” implică coagularea proteinelor relativ fluide din țesuturile vii în fibre strânse coagulate (similar cu procesul de fierbere a unui ou).
Taninurile transformă, de fapt, suprafețele expuse de pe corp în piele. În cazul mucoasei bucale și a tractului digestiv superior, aceasta este doar temporară, deoarece mucoasa nouă este reîncărcată, dar între timp poate calma suprafețele inflamate sau iritate. În cazul rănilor deschise, taninurile pot salva viața – atunci când sunt puternice (ca în scoarța copacilor cu frunze late) pot sigila o suprafață deteriorată.
Un grup de taninuri, „taninurile condensate” brun-roșcat sunt procianidine, care pot reduce inflamația și deteriorarea oxidativă.
Amar
Bitter-ul este un grup foarte complex de fitochimice care stimulează receptorii de amar din gură. Au fost unele dintre cele mai valoroase remedii din medicina antică.
Aceștia au fost experimentați ca stimulând apetitul și activând o gamă largă de funcții digestive cheie, inclusiv creșterea clearance-ului bilei din ficat (deoarece bila este un factor cheie în sănătatea intestinului, acest lucru se poate traduce prin îmbunătățirea funcțiilor intestinale și a microbiomului).
Multe dintre aceste reputații sunt susținute de noi cercetări privind rolul receptorilor de amărăciune în gură și în alte părți ale corpului.
Bitter-urile au fost, de asemenea, considerate ca „răcitoare”, reducând intensitatea unor febre și boli inflamatorii.
Răcoritor
Remediile tradiționale „reci” sau răcoritoare conțin adesea fitonutrienți amari, cum ar fi iridoide (gențiană), sesiquterpene (mușețel), antrachinone (rădăcină de rubarbă), mucilagii (marshmallow), unii alcaloizi și flavonoide.
Ele tind să influențeze sistemul digestiv, ficatul și rinichii. Ierburile răcoritoare fac exact asta; difuzează, drenează și curăță căldura din zonele de inflamație, roșeață și iritație.
Ierburile dulci, amare și astringente tind să fie răcoritoare.
Dulce
În vremurile în care majoritatea oamenilor nu gustau niciodată zahărul, „dulceața” era asociată cu gustul alimentelor de bază: cel al legumelor gătite, al cerealelor și al cărnii. Cu alte cuvinte, dulce era calitatea hranei și remediile „tonice”. Descrierea unui remediu ca fiind dulce a dus, în general, la utilizarea acelui remediu în convalescență sau în recuperarea după boală. Interesant este că constituenții vegetali care se găsesc cel mai des în tonicele clasice, cum ar fi lemnul dulce, ginsengul, sunt steroizi vegetali, inclusiv saponinele, care au și un gust dulce.
Umami
Gustul umami a fost descoperit inițial în 1985 în Japonia și este tradus direct din japoneză ca „gust plăcut sărat”. Este denumit „al cincilea gust” și este o aromă sărată, bogată și cărnoasă. Aroma umami este produsă de aminoacizi (acid glutamic și acid aspartic) găsiți în multe surse alimentare și vegetale, inclusiv roșii, ciuperci, alge marine și alimente pe bază de soia. Alimentele umami pot îmbunătăți absorbția nutrițională și digestia, deoarece există și receptori umami în intestin, precum și în gură. Exemple de ierburi umami includ ceaiul verde (Camellia sinensis), reishi (Ganoderma lucidum), urzica (Urtica dioica), cordyceps (Ophiocordyceps sinensis), shitake (Lentinula edodes) și bladderwrack (Fucus vesiculosus).
