(Mai multe imagini)

Sustenabilitate:

Nu se află în prezent pe listele de risc, dar este posibil să lipsească date complete privind starea speciei. Cultivat în mod obișnuit, deși poate fi obținut din sălbăticie. Aprovizionați numai cu provizii cultivate sau din colecție sălbatică durabilă certificată.

Not currently on risk lists but complete data may be missing on the status of the species.

Atât V. odorata, cât și V. tricolor sunt clasificate ca fiind „cele mai puțin îngrijorătoare” pe Lista Roșie a Speciilor Pe Cale de Dispariție a IUCN. Atât distribuțiile naturale, cât și cele introduse în Europa sunt răspândite și stabile.

Pierderea habitatului și supraexploatarea din sălbăticie sunt două dintre cele mai mari amenințări cu care se confruntă speciile de plante medicinale. Există un număr tot mai mare de medicamente din plante bine-cunoscute, aflate în pericol de dispariție. Prin urmare, trebuie să ne asigurăm că ne aprovizionăm cu medicamente având în vedere sustenabilitatea.

Industria suplimentelor din plante medicinale crește într-un ritm rapid și, până în ultimii ani, marea majoritate a produselor din plante medicinale din comerțul global era de origine necunoscută. Există unele probleme foarte reale și urgente legate de sustenabilitatea în industria plantelor medicinale. Acestea includ factorii de mediu care afectează viabilitatea medicinală a plantelor medicinale, siguranța habitatelor din care sunt prelevate, precum și bunăstarea lucrătorilor din comerț.

Eforturile lanțului de aprovizionare botanic pentru o vizibilitate îmbunătățită (transparență și trasabilitate) în locuri de producție verificabil sustenabile din întreaga lume sunt acum certificate prin apariția unor standarde internaționale voluntare credibile de sustenabilitate (VSS).

Medicina tradițională românească are o istorie extrem de veche. Cunoașterea dacică a proprietăților curative ale plantelor medicinale a fost documentată de Herodot, Hipocrates, Galen și Dioscorides. Trebuie subliniat faptul că screeningul chimic modern a confirmat proprietățile terapeutice ale plantelor medicinale utilizate de daci. Mai interesant este faptul că dacii au folosit multe dintre aceste ierburi pentru diferite feluri de mâncare. Practic, pentru daci, mâncarea a fost medicament. Cercetări recente asupra unor plante medicinale românești au evidențiat importanța lor farmacognostică. Se știe că, în prezent, importanța și dinamica cercetării asupra plantelor medicinale din domeniul descoperirii medicamentelor continuă să crească la nivel mondial. Motivul principal este nu numai eficiența ridicată a metaboliților secundari în cazul bolilor grave (cancer, infecții virale, malarie etc.), ci și minimizarea efectelor secundare ale medicamentelor sintetice.

Scurtă descriere:

Viola odorata
Această plantă perenă este unică în aroma sa, acesta fiind unul dintre cele mai bune semne că ai găsit violeta potrivită. Florile și frunzele sale se ridică direct din stoloni lungi și orizontali, sau „stoloni”, care au rădăcini la noduri. Frunzele sunt toate festonate, bazale, în formă de inimă, cu lobi rotunjiți la bază. Vârfurile frunzelor inferioare par mai rotunjite, în timp ce frunzele superioare au un aspect mai conic sau un vârf tocit. Frunzele și florile sunt toate într-o rozetă bazală, iar tulpinile frunzelor au perișori îndreptați în jos.

Florile sunt fie violet închis, fie albastre și au un parfum dulce și par coroiate în spate. Plantele ajung la o înălțime de 10-15 cm și se pot întinde între 20-60 cm (18,19). Aveți grijă să nu confundați această specie cu violeta câinelui, care este aproape identică, dar este complet inodoră.

Viola tricolor
Viola tricolor este o plantă erbacee perenă cu frunze simple, alterne și ovale, cu margine zimțată. Frunzele sunt atașate de tulpină cu un pețiol și adesea cu stipule profund lobate (structuri asemănătoare frunzelor) la baza frunzei. Frunzele de la baza plantei sunt ceva mai rotunjite, frunzele mai sus pe plantă având o formă mai lanceolară. Florile au de obicei un diametru de 1-2 cm și cinci petale tricolore. Multitudinea de culori adesea întâlnite include violet, albastru, galben și alb. Petala inferioară este adesea mai mare și prezintă linii întunecate. Se crede că aspectul său vibrant îi ghidează penilinatorii către sursa de nectar. Tulpinile sale sunt subțiri și ușor unghiulare. Ambele specii înfloresc adesea primăvara, dar sezonul se poate prelungi până la sfârșitul verii.

Răspândire:

Viola odorata și V. tricolor sunt originare din părți ale Europei de Vest și de Sud (inclusiv Regatul Unit, Franța, Spania și Italia) și din regiunea mediteraneană. Poate fi găsită și în Africa de Nord (Maroc și Algeria) și în părți ale Asiei de Sud-Vest (inclusiv Iran și Turcia). Crește în principal în păduri și zone împădurite. Poate fi găsită și în zone cu arbuști și de-a lungul potecilor rurale de-a lungul coastei.

Indicații:

În scrierile lui Dioscoride, violeta era descrisă ca un medicament răcoritor și calmant. În aceste lucrări antice, violeta era menționată pentru tratarea arsurilor la stomac și a inflamațiilor pielii și ochilor. Aplicarea topică a unui plasture era folosită pentru tratarea prolapsului anal.

Violeta era adesea considerată pentru toate problemele legate de cap. Din punct de vedere istoric, era aplicată ca cataplasmă pe frunte pentru dureri de cap, ochi lăcrimați și pentru efectele secundare ale consumului de alcool și durerile de cap aferente.

Violetele uscate erau folosite pentru activitățile lor diuretice. În textele tradiționale despre plante, erau folosite și pentru a reduce scurgerile menstruale și abcesele. Galen a atribuit, de asemenea, virtuțile violetei naturii sale răcoroase și umede. Referindu-se la sistemul respirator, beneficiile violetei abordează direct melancolia.

În cuvintele lui Galen, violeta este indicată pentru „oricine este asuprit de melancolie și are o minte nemulțumită, care îi dăunează apoi plămânilor, ar trebui să gătească violete în vin pur. Ar trebui să strecoare vinul printr-o cârpă, să adauge puțină gălbenuș și câtă lemn dulce dorește și astfel să facă vin condimentat. Când îl va bea, acesta va potoli melancolia, îl va face fericit și îi va vindeca plămânii”.


Firmalist din secolul al XVI-lea, John Gerard, discută despre utilizarea tradițională a violetelor preparate într-o infuzie de ulei pentru uz topic. Era folosită pentru tot felul de afecțiuni ale pielii, inclusiv pentru hemoroizi.


Frunzele de violetă sunt adesea discutate cu aplicații ușor diferite, deși calitățile sale energetice sunt aproape aceleași cu cele ale florilor. Gerard citează că „frunzele de violetă ajută la solubilizarea stomacului”, referindu-se astfel la beneficiile sale digestive.


O infuzie de flori de violetă uscate a fost folosită de mult timp pentru a trata răcelile, guturaiul, tusea și durerile în gât. Sămânța este rareori menționată astăzi în medicina naturistă, deși a fost folosită istoric pentru a trata înțepătura scorpionilor, însă administrată intern poate acționa ca emetic.

Violetele apăreau adesea în cărțile de rețete din epoca Tudor, unde florile erau recomandate pentru confisare, conservare, prepararea siropurilor și chiar în produsele de înfrumusețare. Practici care sunt mult reînviate în timpurile moderne.

Planta prezintă contraindicații!

Persoanele cu hipersensibilitate cunoscută la salicilați ar trebui să evite utilizarea violetelor.

Pentru răni deschise sau zone mai mari de piele deteriorată, consultați un medic naturist înainte de utilizare.

Violeta

Viola odorata / V.tricolor

Violaceae

21-10-2024 | Cod: 0065

Produse care conțin Violeta: [1]

Ceai depurativ-detoxifiant-plant

Cum simțim planta după gust?:

Violetele sunt plăcute la gust sub toate formele și preparatele lor medicinale.

Violetele dulci au o calitate aromatică subtilă și unică atunci când sunt recoltate și folosite în stare proaspătă. Aroma de violete dulci se pierde în mare parte la uscare, dar se păstrează bine într-un sirop.

Siropul violet este adesea folosit pentru a trata afecțiunile sistemului respirator folosind oricare dintre specii. Ceaiul de violetă este și dulce la gust, cu tonuri aromatice delicate și ușor sărate.

Aromele verzi, ierboase apar mai mult cu tinctura.

Aromatic

Un remediu „aromatic”, bogat în uleiuri esențiale volatile, a fost cel mai adesea asociat cu calmarea și uneori „încălzirea” digestiei.

Cele mai multe condimente și ierburi de bucătărie au această calitate: au fost folosite atât ca aromă, cât și pentru a ușura digestia alimentelor preindustriale, uneori dificilă. Multe substanțe aromatice sunt clasificate drept „carminative” și sunt folosite pentru a reduce colicile, balonarea și digestia agitată.

De asemenea, sunt prezente adesea în remediile respiratorii pentru răceli, piept și alte infecții ale căilor respiratorii. Sunt, de asemenea, inhalante clasice calmante și uleiuri de masaj și stau la baza aromoterapiei pentru beneficiile lor mentale.

Răcoritor

Remediile tradiționale „reci” sau răcoritoare conțin adesea fitonutrienți amari, cum ar fi iridoide (gențiană), sesiquterpene (mușețel), antrachinone (rădăcină de rubarbă), mucilagii (marshmallow), unii alcaloizi și flavonoide.

Ele tind să influențeze sistemul digestiv, ficatul și rinichii. Ierburile răcoritoare fac exact asta; difuzează, drenează și curăță căldura din zonele de inflamație, roșeață și iritație.

Ierburile dulci, amare și astringente tind să fie răcoritoare.

Sărat

Aroma sarata este imediat distincta. Un bob scăpat pe limbă se umezește instantaneu, iar o stropire pe mâncare aprinde digestia. Această aromă ușor de recunoscut își are receptorii chiar în partea din față a limbii. Aroma sărată creează umiditate și căldură, un efect de scufundare și puternic, care este foarte solid pentru sistemul nervos și încurajează stabilitatea. Oamenii care sunt solidi și de încredere devin cunoscuți drept „sarea pământului”.

Dulce

În vremurile în care majoritatea oamenilor nu gustau niciodată zahărul, „dulceața” era asociată cu gustul alimentelor de bază: cel al legumelor gătite, al cerealelor și al cărnii. Cu alte cuvinte, dulce era calitatea hranei și remediile „tonice”. Descrierea unui remediu ca fiind dulce a dus, în general, la utilizarea acelui remediu în convalescență sau în recuperarea după boală. Interesant este că constituenții vegetali care se găsesc cel mai des în tonicele clasice, cum ar fi lemnul dulce, ginsengul, sunt steroizi vegetali, inclusiv saponinele, care au și un gust dulce.

Părțile utile ale plantei:

-- Floare,
-- Frunză