(Mai multe imagini)

Sustenabilitate:

Nu se află în prezent pe listele de risc, dar este posibil să lipsească date complete privind starea speciei. Cultivat în mod obișnuit, deși poate fi obținut din sălbăticie. Aprovizionați numai cu provizii cultivate sau din colecție sălbatică durabilă certificată.

În prezent, nu se află pe listele de risc, dar este posibil să lipsească date complete privind starea speciei.

Datorită exploatării excesive a resurselor naturale în scopuri medicinale, planta a fost listată în anumite părți ale Indiei ca fiind pe cale de dispariție, astfel încât IUNC a plasat-o în cartea „date roșii”.

Conform listei roșii IUCN a statutului plantelor amenințate, Ashwagandha a fost evaluată ultima dată în 2013 în Europa și este în prezent clasificată drept „date deficitare”. Cu toate acestea, IUCN afirmă, de asemenea, că „pare a fi foarte rar și împrăștiat în distribuția sa, deși nu sunt disponibile informații specifice despre dimensiunea sau tendința populației”.

Este important să obținem plante medicinale dintr-o sursă de renume, în special în ceea ce privește durabilitatea, cu cât o plantă medicinală devine mai populară, cu atât trebuie acordată mai multă atenție asigurării că alegem furnizori durabili.

Utilizarea plantelor medicinale este intrinsecă practicii ayurvedice. Pentru fiecare plantă folosită în Ayurveda, există o înțelegere a acțiunilor și energiei plantei, cuprinzând temperatura, calitatea, vipaka (efectul post-digerare) și influența asupra doshas (constituții), dhatus (țesuturi) și srotas (canale). Pentru a afla despre virtuțile plantelor medicinale folosite în Ayurveda, cum ar fi brahmi (Bacopa monnieri), ashwagandha (Withania somnifera) și amla (Phyllanthus emblica), explorați monografiile noastre ayurvedice de mai jos.

Scurtă descriere:

Withania somnifera, un membru al familiei Solanaceae (solanacee), este un arbust peren mic spre mediu, care crește până la 150 cm înălțime. Are ramuri asemănătoare părului, cu frunze simple, ovale, alternative, de până la 10 cm lungime.

Florile mici, galben-verzui (aproximativ 1 cm) sunt purtate împreună în ciorchine axilare scurte. Fructul roșu (6 mm în diametru) este neted, sferic și închis în caliciul umflat și membranos. Rădăcina este lungă și tuberoasă, cu suprafața alb maroniu și interiorul alb pur.

Răspândire:

Ashwagandha crește în India, Orientul Mijlociu și părți din Africa. Se găsește predominant la umbra pătată a marginilor pădurilor, pe terenuri pustii, pajiști și zone umede.

Informații nutriționale:

Ashwagandha are proprietati multiple, printre care se afla cantitatea mare de nutrienti pe care o ofera, de pilda, vitamina C, fier si calciu. Iata ce nutrienti se gasesc in o suta de grame de ginseng indian:

3.7 mg de vitamina C;
23 mg de calciu;
3.9 mg de proteine;
3.3 mg de fier;
32.3 mg de fibre;
49.9 mg de carbohidrati;
245 de calorii.

Indicații:

Ashwagandha este printre cele mai răspândite remedii tradiționale din subcontinentul indian și este foarte consumată ca supliment alimentar în întreaga lume.

În Ayurveda, ashwagandha este descrisă ca un medhya rasayan sau un promotor al învățării și recuperării memoriei. Se administrează cu ierburi înțepătoare sau încălzitoare precum ghimbirul și ardeiul lung pentru a-și spori efectele tonice.

Se spune că rădăcinile au proprietăți tonice și antiinflamatoare și că oferă sprijin în afecțiunile pielii și respiratorii, pentru a construi puterea copiilor bolnavi și la bătrâni și în special pentru a ajuta la somn.

Ashwagandha este folosit pentru a promova lactația în medicina ayurvedică și în medicina tradițională din Asia de Sud-Est. O linguriță (0,5 g) de pulbere de ashwagandha este recomandată de două ori pe zi cu lapte pentru o lactație insuficientă într-un manual al OMS din 1990.

Planta prezintă contraindicații!

Atenție în sarcină: deși ashwagandha este folosită în mod tradițional în timpul sarcinii pentru susținerea bebelușului și a mamei și ca tonic uterin, anumite sferturi ale fitoterapiei occidentale restricționează utilizarea acestei plante în timpul sarcinii, datorită activității sale spasmolitice asupra uterului.

Ayurvedic: Atenție în excesul de pita și ama cu congestie.

Ashwagandha

Withania somnifera

Solanaceae

06-04-2025 | Cod: 0152

Cum simțim planta după gust?:

Gustul inițial al rădăcinii este ușor acru, apoi amărăciunea se strecoară împreună cu un gust mediu pământesc ușor dulce, iar apoi un postgust amar persistent.

Gustul rădăcinii este complex, așa cum este potrivit pentru experiența tradițională a unui adaptogen sau rasayana. Acesta este un remediu cu reputația de a avea efecte ample de susținere asupra întregului corp, minții și spiritului.

Amar

Bitter-ul este un grup foarte complex de fitochimice care stimulează receptorii de amar din gură. Au fost unele dintre cele mai valoroase remedii din medicina antică.

Aceștia au fost experimentați ca stimulând apetitul și activând o gamă largă de funcții digestive cheie, inclusiv creșterea clearance-ului bilei din ficat (deoarece bila este un factor cheie în sănătatea intestinului, acest lucru se poate traduce prin îmbunătățirea funcțiilor intestinale și a microbiomului).

Multe dintre aceste reputații sunt susținute de noi cercetări privind rolul receptorilor de amărăciune în gură și în alte părți ale corpului.

Bitter-urile au fost, de asemenea, considerate ca „răcitoare”, reducând intensitatea unor febre și boli inflamatorii.

Iute

Remediile tradiționale „fierbinte” sau „încălzitoare”, care conțin adesea ingrediente condimentate precum capsaicina, ghimbirul, piperina (piper negru sau lung), curcumina (turmeric) sau izotiocianați sulfurosi din muștar, hrean sau wasabi, generează căldură atunci când sunt luate. În vremurile moderne, acest lucru s-ar putea traduce prin efecte termogenice și stimulatoare circulatorii. Există dovezi ale îmbunătățirii fluxului sanguin tisular cu astfel de remedii: acest lucru ar duce la o reducere a acumulării de metaboliți și a leziunilor tisulare. Remediile de încălzire au fost folosite pentru a contracara impactul frigului, reducând orice simptome agravate de frig.

Dulce

În vremurile în care majoritatea oamenilor nu gustau niciodată zahărul, „dulceața” era asociată cu gustul alimentelor de bază: cel al legumelor gătite, al cerealelor și al cărnii. Cu alte cuvinte, dulce era calitatea hranei și remediile „tonice”. Descrierea unui remediu ca fiind dulce a dus, în general, la utilizarea acelui remediu în convalescență sau în recuperarea după boală. Interesant este că constituenții vegetali care se găsesc cel mai des în tonicele clasice, cum ar fi lemnul dulce, ginsengul, sunt steroizi vegetali, inclusiv saponinele, care au și un gust dulce.

Părțile utile ale plantei:

Rădăcină