Fitoterapeut, membru al Academiei de Științe Medicale
Dr.Farm.Ovidiu Bojor, fondator al fitoterapiei moderne în România s-a născut la 1 noiembrie 1924 în Reghin, jud. Mureș și a decedat în București la 13 februarie 2023 la vârsta de 98 de ani și 3 luni.
A absolvit Institutul de Medicină și Farmacie din București, Facultatea de Farmacie în anul 1950.
Cercetător Științific la Institutul pentru Controlul Medicamentelor și Cercetării Farmaceutice București, 1952-1954.
Doctor în Farmacie din anul 1968 cu teza: „Contribuții la studiul ciupercii Claviceps purpurea”.
Expert al Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială între anii 1977-1985.
Membru al Societății Naționale de Geografie – USA din anul 1984.
Membru de Onoare al Academiei de Științe Medicale din anul 2002.
Membru corespondent al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe din anul 2012.
Consilier științific la Centrul de Biotehnologii din București.
Diploma „Meritul Academic” din partea Academiei Romane acordată în anul 2004, pentru contribuția valoroasă adusă la exploatarea florei medicinale.
Diplomă de Excelență acordată de Academia Română în anul 2016 pentru contribuția adusă la ridicarea calității actului medical românesc, Cetățean de onoare al municipiului Reghin, județul Mureș și al Comunei Zagra, județul Bistrița Năsăud.
A înființat în anul 2002 Patronatul Planta Romanica, al cărui președinte a fost până în anul 2018, ulterior Președinte de Onoare.
Deținător al titlului de Senior Honoris Causa, acordat de către Forumul Președinților Patronatelor din România.
A descoperit Insulina Vegetală în anul 1984, primul produs natural pentru reglarea glicemiei.
A condus patru expediții științifice pentru explorarea florei medicinale din Himalaya.
A organizat, condus și finanțat aproape în întregime o expediție româno-nepaleză în Himalaya (1985), pentru cucerirea vârfului Gurja Himalaya, de 7.165 m, pe un traseu în premieră.
A cartat și identificat flora medicinală din Carpați de-a lungul a 25 de ani. Cea mai mare parte a făcut-o cutreierând pe jos, cu rucsacul în spate și cu un cort mic improvizat. După calculele efectuate a străbătut pe jos, în cei 25 de ani, de 2 ori circumferința pământului (40.075 km.).
A lucrat ca expert ONUDI (Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială) între anii 1978 – 1985, contribuind la identificarea și valorificarea plantelor medicinale autohtone din țările străbătute ca reprezentant ONUDI: Afghanistan, Rwanda, Tanzania, Uganda, Burundi și
Botswana.
A elaborat rețete de suplimente alimentare care, implementate în producție, au contribuit la dezvoltarea economică a acelor țări. Organismul mondial afirma la acea vreme că „Cercetătorul Ovidiu Bojor a fost un ambasador al științei și tehnologiei în domeniul valorificării plantelor
medicinale în Asia și Africa.”
A publicat și reeditat peste 40 de cărți despre plante, proprietățile plantelor și un stil de viață sănătos. Din acestea se remarca: „Sănătate prin semințe, legume și fructe. Pledoarie pentru viață lungă”; „Plante și miresme biblice”; „Iubire, dragoste, sexualitate”; „Afecțiunile aparatului respirator. Terapii complementare”; „Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z - Remedii naturiste (150 de plante medicinale și aromatice)”; „Afecțiunile aparatului cardiovascular. Medicina Integrativă și Terapii Holistice”; „Bazele științifice ale terapiilor complementare”; „Himalaya de la Ayurveda la medicina modernă”.
A publicat peste 200 de articole științifice în țară și în străinătate.
Deține în jur de 50 de brevete de invenție, majoritatea aplicate în cercetare și producția de suplimente alimentare.
A participat la numeroase Congrese si Conferințe, naționale și internaționale.
A creat formule și rețete pentru aproximativ 60 suplimente alimentare, unele chiar în ultimul an de viață.
Dr.Farm.Ovidiu Bojor, declara într-un interviu: „Iubirea am situat-o pe primul loc din tot ceea ce există pe Pământ. Trebuie să plecăm de la iubirea față de Creator, față de Creație, de la iubirea între oameni. Și chiar dacă îți greșește cineva, întoarce și cealaltă parte a obrazului și îl vei dezarma. Priviți viața ca și când ați fi în fața
unei oglinzi. Dacă vă crispați, crisparea se va întoarce asupra voastră. Dacă vă zâmbiți, zâmbetul se întoarce asupra voastră.”
Să nu uităm îndemnul său: Trupurile noastre, Temple ale Duhului Sfânt, trebuie îngrijite cu mare responsabilitate și fără să facem excese. Trebuie să-i dăm corpului cât are nevoie pentru a supraviețui, și nu mai mult. Tot ce este surplus înseamnă plăcere, patimă și desfătare, așa cum
tot ce este nefolositor înseamnă viciu. Aceste lucruri ne aduc dezechilibre și boală.
Acestui canal special de comunicare ar trebui să i se acorde întotdeauna atenția cuvenită, inclusiv în ceea ce privește comerțul electronic, deoarece potențialul său este extraordinar.