Plante medicinale
Bobul izvor de nutrienți
Postat de: Dr.Farm. Anca Daniela Raiciu
23-03-2022
Blog-ul nostru
O colecție de articole
(Ordonate alfabetic dupa titlul articolului)
Vicia faba (Fam. Fabaceae) are denumirea popularǎ de baclale, boabă, bombă, bonă, cochie, favă, păsule iar în limba dacă măzărilă, măzăroi.
Vicia faba (Fam. Fabaceae) are denumirea popularǎ de baclale, boabă, bombă, bonă, cochie, favă, păsule iar în limba dacă măzărilă, măzăroi.
În tradiţia populară la adenite se punea frunza de bob, ca să le vindece.
Boabele fǎrǎ coajă, pisate puse în oţet de vin se foloseau contra umflăturilor.
Bobul roşu s-a folosit în legături la copiii care aveau umflături la gât.
Cenuşa (obţinută prin arderea seminţelor sau a seminţelor şi a păstăilor) se folosea cu efect diuretic şi sedativ în afecţiunile aparatului urinar.
Decoctul din frunze de bob, cu coarne uscate şi cornuţ sau spin de ghimpe se consuma pentru ameliorarea enterocolitei acute.Din păstăi se făcea ceai pentru ameliorarea durerilor reumatismale.
Vicia faba este cultivatǎ încă din epoca bronzului,în Antichitate era apreciatǎ ca plantă alimentară de egipteni, greci, evrei, daci.
În Egipt s-au găsit seminţe de bob în mormintele faraonilor.
Theofrast şi Dioscoride furnizează amănunte despre folosirea bobului, în Atena antică era rezervată o zi pe an cinstirii acestei plante, nu lipsea din ofrandele ce se aduceau zeilor la anumite sărbători iar Pitagora recomanda seminţele de bob ca aliment de bază discipolilor săi.
Dacii ei îi spuneau bobului „măzărilă”, „măzăroi” şi era folosit la fabricarea pâinii în amestec cu făina de grâu, fiind catalogat ca unul din alimentele de bază. Depozitele de seminţe de bob, grâu şi mazăre descoperite pe teritoriul ţării noastre, precum şi în locurile de înhumare ale dacilor, arată că pe lângă întrebuinţarea culinară, bobul avea şi o dimensiune mitică,romanii îl foloseau şi ei la fabricarea pâinii în amestec cu grâul.În sec I î.Hr. apare şi în scrierile chinezeşti.
Bobul este originar din Asia Mică şi Africa de nord (Egipt) de unde s-a răspândit, în ţările din sudul şi vestul Europei, precum şi în răsăritul Asiei.
În România, bobul, ca plantă leguminoasă, se cultivă pe suprafeţe reduse în Transilvania şi nordul Moldovei,se mai cultivă şi ca plantă ornamentală.
Vicia faba este o plantă erbacee, anuală, autogamă, legumicolă, cultivată, cu rădăcinǎ pivotantă şi cu ramificaţii secundare prevăzute cu nodozităţi colţuroase, neregulate,tulpina este viguroasă,slab ramificată, goală în interior,frunze sunt peripenat-compuse cu 1-3 perechi de foliole mari, eliptice, florile sunt mari, lungi de circa 2-3 cm, alburii, fructul este o păstaie lungă de 4-10 cm la maturitate şi brun -negricioasă. Păstaia, uşor umflată,are seminţe alungite, comestibile, seamănă foarte bine cu mazărea, având însă păstăi maronii, cu boabe cafenii-roşiatice.
Înfloreşte în iunie-august.
Florile (Vicii flos), părţile aeriene ale plantei (Vicii herba) se recoltează pe timp frumos în iunie-iulie,se usucă în strat subţire, la umbră,în locuri uscate şi bine aerisite,fructele (Vicii fructus) se recoltează la maturitatea fiziologică.
Seminţele conţin proteine (25-34%), hidraţi de carbon (50-55%), grăsimi (1,5%), celuloză (7,5%), săruri minerale de Na, K, P, Ca, Fe, Mg (2-4%), mici cantităţi de vitamine A, B, B2, C. Păstăile verzi conţin apă, proteine, grăsimi, substanţe extractive neazotate, celuloză, vitaminele B, B2, C; valoare energetică 101 kcal la 100 g.
Acţiunea farmacologică este diuretică şi sedativă. Se va putea folosi la ameliorarea afecţiunilor dermatologice,renale,reumatismale
Vicia faba constituie un furaj bun pentru animale şi un îngrăşământ verde valoros.
Frunzele tinere, datorită conţinutului mare în vitaminele A, B, C, se folosesc crude în salate cu puţină sare (au un gust uşor acrişor), sau la prepararea supelor, ciorbelor, piureurilor.
Pǎstăile tinere înainte de a ajunge la maturitate, datorită conţinutului foarte bogat în fier şi sulf, se folosesc la prepararea supelor, ciorbelor, soteurilor, sau ghiveciurilor (cu sau fără carne).
Boabele verzi, o adevărată delicatesă, sunt folosite în salate, supe, piureuri, mămăligă de bob şi multe alte feluri de mâncăruri.
Boabele uscate, recoltate când păstăile au ajuns la maturitate, se păstrează, consumă şi se pregătesc la fel ca fasolea sau mazărea uscată.
Consumul regulat al acestor seminţe (boabe uscate) este recomandat datorită conţinutului mare în proteine, hidraţi de carbon, grăsimi, celuloză, săruri minerale de sodiu, potasiu, fosfor, calciu, fier, magneziu şi vitaminele A, B1, B2, C.
În tradiţia populară la adenite se punea frunza de bob, ca să le vindece.
Boabele fǎrǎ coajă, pisate puse în oţet de vin se foloseau contra umflăturilor.
Bobul roşu s-a folosit în legături la copiii care aveau umflături la gât.
Cenuşa (obţinută prin arderea seminţelor sau a seminţelor şi a păstăilor) se folosea cu efect diuretic şi sedativ în afecţiunile aparatului urinar.
Decoctul din frunze de bob, cu coarne uscate şi cornuţ sau spin de ghimpe se consuma pentru ameliorarea enterocolitei acute.Din păstăi se făcea ceai pentru ameliorarea durerilor reumatismale.
Vicia faba este cultivatǎ încă din epoca bronzului,în Antichitate era apreciatǎ ca plantă alimentară de egipteni, greci, evrei, daci.
În Egipt s-au găsit seminţe de bob în mormintele faraonilor.
Theofrast şi Dioscoride furnizează amănunte despre folosirea bobului, în Atena antică era rezervată o zi pe an cinstirii acestei plante, nu lipsea din ofrandele ce se aduceau zeilor la anumite sărbători iar Pitagora recomanda seminţele de bob ca aliment de bază discipolilor săi.
Dacii ei îi spuneau bobului „măzărilă”, „măzăroi” şi era folosit la fabricarea pâinii în amestec cu făina de grâu, fiind catalogat ca unul din alimentele de bază. Depozitele de seminţe de bob, grâu şi mazăre descoperite pe teritoriul ţării noastre, precum şi în locurile de înhumare ale dacilor, arată că pe lângă întrebuinţarea culinară, bobul avea şi o dimensiune mitică,romanii îl foloseau şi ei la fabricarea pâinii în amestec cu grâul.În sec I î.Hr. apare şi în scrierile chinezeşti.
Bobul este originar din Asia Mică şi Africa de nord (Egipt) de unde s-a răspândit, în ţările din sudul şi vestul Europei, precum şi în răsăritul Asiei.
În România, bobul, ca plantă leguminoasă, se cultivă pe suprafeţe reduse în Transilvania şi nordul Moldovei,se mai cultivă şi ca plantă ornamentală.
Vicia faba este o plantă erbacee, anuală, autogamă, legumicolă, cultivată, cu rădăcinǎ pivotantă şi cu ramificaţii secundare prevăzute cu nodozităţi colţuroase, neregulate,tulpina este viguroasă,slab ramificată, goală în interior,frunze sunt peripenat-compuse cu 1-3 perechi de foliole mari, eliptice, florile sunt mari, lungi de circa 2-3 cm, alburii, fructul este o păstaie lungă de 4-10 cm la maturitate şi brun -negricioasă. Păstaia, uşor umflată,are seminţe alungite, comestibile, seamănă foarte bine cu mazărea, având însă păstăi maronii, cu boabe cafenii-roşiatice.
Înfloreşte în iunie-august.
Florile (Vicii flos), părţile aeriene ale plantei (Vicii herba) se recoltează pe timp frumos în iunie-iulie,se usucă în strat subţire, la umbră,în locuri uscate şi bine aerisite,fructele (Vicii fructus) se recoltează la maturitatea fiziologică.
Seminţele conţin proteine (25-34%), hidraţi de carbon (50-55%), grăsimi (1,5%), celuloză (7,5%), săruri minerale de Na, K, P, Ca, Fe, Mg (2-4%), mici cantităţi de vitamine A, B, B2, C. Păstăile verzi conţin apă, proteine, grăsimi, substanţe extractive neazotate, celuloză, vitaminele B, B2, C; valoare energetică 101 kcal la 100 g.
Acţiunea farmacologică este diuretică şi sedativă. Se va putea folosi la ameliorarea afecţiunilor dermatologice,renale,reumatismale
Vicia faba constituie un furaj bun pentru animale şi un îngrăşământ verde valoros.
Frunzele tinere, datorită conţinutului mare în vitaminele A, B, C, se folosesc crude în salate cu puţină sare (au un gust uşor acrişor), sau la prepararea supelor, ciorbelor, piureurilor.
Pǎstăile tinere înainte de a ajunge la maturitate, datorită conţinutului foarte bogat în fier şi sulf, se folosesc la prepararea supelor, ciorbelor, soteurilor, sau ghiveciurilor (cu sau fără carne).
Boabele verzi, o adevărată delicatesă, sunt folosite în salate, supe, piureuri, mămăligă de bob şi multe alte feluri de mâncăruri.
Boabele uscate, recoltate când păstăile au ajuns la maturitate, se păstrează, consumă şi se pregătesc la fel ca fasolea sau mazărea uscată.
Consumul regulat al acestor seminţe (boabe uscate) este recomandat datorită conţinutului mare în proteine, hidraţi de carbon, grăsimi, celuloză, săruri minerale de sodiu, potasiu, fosfor, calciu, fier, magneziu şi vitaminele A, B1, B2, C.
