PLANTA ROMANICA s-a constituit în 2002, prin asocierea mai multor firme ce au că obiect de activitate prelucrarea plantelor medicinale și aromatice, producerea și distribuția de produse fitoterapeutice moderne. Plecând de la această idee, orice direcție am urma, în final ajungem la realizările înaintașilor noștri care au știut să își împletească propriile vieți cu istoria noastră, generând fără echivoc o moștenire care ocupă și va ocupa mereu un loc important în conștiința noastră.
Dr. Virgil Ștefan Nițulescu, managerul Muzeului Naţional al Țăranului Român spunea:
„Patrimoniul cultural imaterial al României cuprinde și acest tezaur al plantelor, care este pus în valoare de mulți actanți, între care și cei care promovează utilizarea acestor plante. Statul nu poate asigura întreaga susținere a promovării patrimoniului cultural imaterial al României.
Tocmai de aceea, este important ca inițiativa guvernamentală să fie sprijinită de societatea civilă.
Iar efortul depus de comunitatea PLANTA ROMANICA vine în întâmpinarea acestui deziderat.
Muzeul Național al Țăranului Român rămâne un partener al acestui proiect, cu speranța că, în acest fel, vom reuși să sprijinim acest efort național!“
(Dr. Virgil Ștefan Nițulescu, managerul Muzeului Naţional al Țăranului Român)
FITOTERAPIA STRESULUI
Astăzi este o zi aparte și vreau sa îi mulțumesc DIN SUFLET Domnului Profesor Univ. Emerit Dr. Farm.Dumitru Lupuliasa,Președintele Colegiului Farmaciștilor din România și Președintele Societății de Științe Farmaceutice din România!
Spunea la sfârșitul acestei zile speciale să continuăm încă 10 ani de acum încolo să ne vedem la conferință și nu NUMAI!
Mulțumesc studentelor mele pentru prezență și pentru buchetul superb de flori care anticipează ziua de MÂINE!
Dragii mei vă mulțumesc tuturor celor care iubiți plantele medicinale și aromatice și domeniul farmaceutic!
O surpriză plăcută a fost prezența fiicei uneia dintre colegele mele de facultate Florina Pioară viitoare farmacistă!
Mulțumesc Oana Voicu pentru prezență!
Felicitări IMEDICA firmă membră a Asociatia Patronat Planta Romanica !
Anca Daniela Raiciu pentru Sanatate
Universitatea Titu Maiorescu - grad de încredere ridicat
Întâlnirea, deja tradițională, se desfășoară la București, sub egida Universităţii „Titu Maiorescu” – Facultatea de Medicină, a Asociaţiei patronale PLANTA ROMANICA – membru EHPM şi prin grija sponsorului principal şi organizatorului, compania NATURWAY.
Evenimentul reunește medici din diferite specialități.
Avem deosebita plăcere de a vă invita la #IndagraFood2024, un eveniment de referință în sectorul alimentar, dedicat networking-ului și schimbului de know-how dintre specialiști.
Acestă manifestare aduce împreună cei mai cunoscuți jucători din domeniu, oferind o platformă ideală pentru a stabili noi colaborări și a explora instrumentele tehnologice care modelează viitorul industriei alimentare.
#IndagraFood2024 are loc în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie, în pavilionul B1 al Centrului Expozițional ROMEXPO, și se anunță a fi o ediție spectaculoasă, cu un accent deosebit pe inovație și dezvoltarea afacerilor prin tehnologie.
„În cadrul evenimentului, profesioniștii au ocazia să descopere cele mai noi tehnologii și soluții inovatoare care pot transforma procesele de producție și de management din industria alimentară. Mai mult decât atât, participanții vor putea învăța despre strategii sustenabile care nu doar că protejează resursele naturale, dar și susțin creșterea și eficiența afacerilor din acest sector”, transmite Oana Netbai, PR ROMEXPO.
Nu ratați ocazia de a lua parte la acest eveniment deosebit, unde veți putea interacționa cu lideri ai industriei, împărtăși idei și forma parteneriate valoroase.
Pentru înscrieri și informații suplimentare, vă rugăm să contactați echipa de organizare: romexpo@romexpo.ro.
Vă așteptăm cu nerăbdare la #IndagraFood2024 pentru a contribui împreună la dezvoltarea și inovarea industriei alimentare!
În aceeași perioadă se desfășoară și #INDAGRA2024, Târgul internațional de produse și echipamente pentru agricultură, horticultură, viticultură și zootehnie, cea mai importantă manifestare de profil din România.
www.indagra-food.ro
In cadrul CNMF 2024 va fi lansat primul volum al Protocoalelor de diagnostic si tratament in Medicina de Familie.
Toti participantii la CNMF vor primi un voucher valoric cadou pentru achizitia ghidului.
CREDITARE
Conferința a fost creditată cu 24 credite EMC la editiile precedente.
Concluziile vor fi publicate în Practica Medicală – CNCS/CNCSIS B+.
Cu participarea Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” si a unei doamne a scrisului romanesc Carmen Secere!
FITOTERAPIE-UN PAS CĂTRE SĂNĂTATE
Conf.univ.dr.Anca Daniela Raiciu,
Facultatea De Farmacie - Universitatea Titu Maiorescu
DESPRE NUTRIȚIE ȘI SĂNĂTATE
Conf.univ.dr.Minerva Ghinescu,
Facultatea de Medicina Titu Maiorescu
Inovații și Descoperiri: Descoperiți cele mai recente produse și tehnologii din industria cânepii și cannabisului.
Workshop-uri și Conferințe: Participați la sesiuni educaționale și aflați despre tendințele actuale și viitoare.
Networking și Conexiuni: Interacționați cu profesioniști și pasionați din întreaga lume pentru a vă extinde rețeaua de contacte.
PRIOCHEM XX
În perioada 16-18 octombrie 2024 va avea loc cea de-a douăzecea ediție a Simpozionului Internațional Prioritățile chimiei pentru o dezvoltare durabilă PRIOCHEM XX, un eveniment de tradiție al INCDCP – ICECHIM. Cercetătorii aflați în primii ani de carieră, precum și cei cu experiență sunt invitați să-și prezinte rezultatele cele mai recente din domeniul chimiei și ingineriei chimice, cu aplicații diverse, precum dezvoltarea de materiale inteligente, bioeconomie, economie circulară, protecția patrimoniului cultural, noi materiale pentru energie sau protecția mediului.
Înființat în anul 1950, ICECHIM desfășoară neîntrerupt de peste șapte decenii activități de cercetare-dezvoltare remarcabile în chimie și ingineria chimică.
PRIOCHEM se axează pe domeniile de cercetare ale institutului, asociate cu PNCDI IV și SNCISI 2022-2027 (cuprinse în programul Horizon Europe) și este organizat cu sprijinul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Simpozionul se va desfășura în format hibrid, incluzând prezentări orale și expuneri de postere atât în format fizic, cât și online.
#DentaRommedica2024 este evenimentul ideal pentru a face networking cu specialiști de top și pentru a te întâlni cu lideri din comunitatea medicală din România.
#DentaRommedica2024 nu este doar o expoziție, ci și o platformă unde se celebrează excelența în domeniul medical.
n
Planta RomanicaAl 11-lea Congres mondial privind plantele medicinale și medicamentele marine va avea loc în perioada 16-17 iulie 2025, la Paris, Franța. Acest eveniment prestigios va reuni oameni de știință de top, cercetători și experți din industrie pentru a explora viitorul produselor naturale, cu un accent special pe tehnicile avansate de extracție și aplicațiile biotehnologice în plante medicinale și medicamente marine.
Sub tema „Viitorul produselor naturale: extracție avansată și biotehnologie în plante medicinale și medicamente marine”, congresul își propune să prezinte cercetări și inovații de ultimă oră în domeniu. Evenimentul va evidenția importanța tot mai mare a produselor naturale în descoperirea medicamentelor, sănătatea și bunăstarea și durabilitatea mediului, subliniind în același timp rolul tehnologiilor moderne precum biotehnologia și metodele avansate de extracție în deblocarea întregului potențial al acestor compuși bioactivi.
Participanții vor avea ocazia să se angajeze în discuții care provoacă gândirea, să participe la ateliere practice și să facă relații cu experți și inovatori în domeniul plantelor medicinale, al medicamentelor marine și al chimiei produselor naturale. Acest congres va servi drept platformă pentru promovarea colaborării și promovarea ideilor noi în mișcarea globală pentru valorificarea puterii naturii pentru sănătate și soluții terapeutice.
Avem plăcerea să vă anunțăm că între keynote speakerii evenimentului se află un lider în domeniul farmaceutic și al fitoterapiei, cu o experiență de peste 20 de ani în cercetarea și dezvoltarea produselor farmaceutice naturale.
Conferențiar univ.dr. Anca Daniela Raiciu, Facultatea de Farmacie, Universitatea „Titu Maiorescu”, Președinte Patronat PLANTA ROMANICA, Director Logistică & Vânzări la HOFIGAL SA.
Activitatea științifică a doamnei Anca Daniela Raiciu este consacrată inovării în utilizarea plantelor medicinale, având numeroase brevete de invenție ce se axează pe valorificarea compușilor activi din flora autohtonă pentru tratarea și prevenirea afecțiunilor cronice.
Brevete remarcabile:
- Invenții recunoscute pentru extragerea eficientă a compușilor bioactivi din plante precum armurariu, măceș și cătină.
- Formulări inovative destinate îmbunătățirii stării de sănătate și creșterii imunității prin produse naturale, certificate la nivel internațional.
Teme principale de cercetare:
- Farmacognozia și fitoterapia, cu accent pe dezvoltarea de remedii din plante autohtone.
- Tehnologii verzi pentru extracția sustenabilă a principiilor active din plante.
- Efectul antioxidant și antiinflamator al extractelor vegetale în managementul bolilor metabolice și degenerative.
Prin activitatea sa, conf.univ.dr. Anca Daniela Raiciu contribuie la promovarea unui stil de viață sănătos prin soluții naturale, punând în valoare potențialul terapeutic al plantelor medicinale.
Evenimentul este organizat de Universitatea Dunărea de Jos din Galați – Facultatea de Medicină și Farmacie, în parteneriat cu Colegiul Farmaciștilor din România, Colegiul Medicilor din România, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, “Sfântul Ioan” Galați și Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei”, fiind creditat cu 24 puncte EFC. Vă așteptăm cu drag, la malul Dunării, să ne bucurăm împreună, de trei zile în care știința și socializarea vor fi în perfectă armonie!
Med-Farm LabZiua Internațională a Persoanelor Vârstnice este sărbătorită în fiecare an în data de 1 octombrie, din 1991. Acestă dată a fost stabilită în 14 decembrie 1990 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), în baza Rezoluției nr. 45/106.
Planta RomanicaUniversitatea Titu Maiorescu din București a deschis porțile noului an universitar, 2024-2025, luni, 30 septembrie, începând cu ora 10.00. Festivitatea de Deschidere s-a desfășurat în Aula Magna, în prezența unui public impresionant, format din studenți și cadre didactice, între care studenții de anul întâi au fost cei mai numeroși. Vasta Aulă a Universității, una dintre cele mai moderne din țară, s-a dovedit neîncăpătoare pentru debutul anului academic, un cadru al așteptărilor, emoțiilor și entuziasmului începutului.
Biroul de Comunicare și Relații Publice al Universității Titu Maiorescu din BucureștiCei care activăm în domeniul plantelor medicinale și aromatice dorim ca industria noastră să fie la fel de bine reglementată ca peste tot în Europa și să se bucure și pe mai departe de încrederea românilor.
Aproximativ 80% dintre aceștia preferă tratamentele complementare naturale înaintea celor medicamentoase, prin urmare trebuie să fim capabili să le oferim o piață inovativă, cu exigențe și standarde ridicate.
GALATIA 2024 O conferință de o înaltă calitate academică!
Planta RomanicaEHPM is the leading European trade association representing the food supplements sector.
With our Members, National Associations from 14 European Countries, Companies, Service Providers, we unite, represent, inspire & support over 1,600 health-product manufacturers at the European and global level.
Adunarea Generală a ONU a adoptat la 22 decembrie 2015 o rezoluţie privind stabilirea unei zile internaţionale dedicate recunoaşterii rolului important al fetelor şi femeilor în domeniile ştiinţei şi tehnologiei. Adunarea Generală a ONU a decis să proclame ziua de 11 februarie Ziua internaţională a fetelor şi femeilor cu activităţi în domeniul ştiinţei, venind astfel în întâmpinarea eforturilor Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO),
Planta RomanicaComisia aprobă o schemă de ajutor de stat a României în valoare de 241 de milioane EUR pentru sprijinirea producătorilor agricoli în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
Planta RomanicaMinisterul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a participat, în perioada 19-28 ianuarie 2024, la cea de-a 88-a ediție a expoziției „Săptămâna Verde 2024” (Grüne Woche), ce se desfășoară la Berlin, Germania.
MADRMica Unire, cunoscută și sub denumirea de Unirea Principatelor Române sau Unirea Moldovei cu Țara Românească, a avut loc la 24 ianuarie 1859. Aceasta a reprezentat un moment important în istoria românilor, întrucât a dus la unificarea politico-administrativă a Principatelor Moldova și Țara Românească, care au devenit astfel Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești.
Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al ambelor principate a fost rezultatul unui proces complex de negocieri și al alianțelor politice din acea perioadă. Unirea a fost susținută de mișcarea națională românească, care milita pentru unirea celor două principate și pentru emanciparea poporului român sub o singură conducere.
Acum mai mult de un an am început să fim alături de dumneavoastră și să vă aducem lumea plantelor medicinale și aromatice aproape!
SĂNĂTATE, TRADIȚIE, CULTURĂ, ISTORIE, EDUCAȚIE, CULTURĂ, TOATE ÎN CADRUL ÎNTÂLNIRILOR MULTICULTURALE PLANTA ROMANICA
Asociatia Patronat Planta Romanica
ZESTREA TRADIȚIILOR ROMÂNEȘTI
EDIȚIA I
NOIEMBRIE 2022
Acum mai mult de un an am început să fim alături de dumneavoastră și să vă aducem lumea plantelor medicinale și aromatice aproape!
SĂNĂTATE, TRADIȚIE, CULTURĂ, ISTORIE, EDUCAȚIE, CULTURĂ
TOATE ÎN CADRUL ÎNTÂLNIRILOR MULTICULTURALE PLANTA ROMANICA
7 OCTOMBRIE 2023 ORA 17:00
DIN NOU TOAMNĂ PE MALUL DUNĂRII
Anca Daniela Raiciu -DESPRE CÂNEPĂ O PROVOCARE ÎN TERAPIE
Evenimentul a beneficiat de prezența artiștilor consacrați
Madalina Pasol -pianist-concertist
Ondin Brezeanu -violonist la Orchestra Simfonică a Filarmonicii "Paul Constantinescu" Ploiești
Ava Pasol-violoncel.
Momentul de istorie a fost subliniat de Asociaţia Danubiana Galaţi
Doamna Președinta a asociației Antoaneta Crudu ne-a adus aminte de momente importante ale asociației ce cu onoare o conduce.
Felicitari doamnei Președinte și mulțumim pentru prezență domnului colonel în rezervă Aurelian Niculescu și domnului Marius Crudu.
Mulțumesc doamnei Chitu Laura și complexului Riverside pentru generozitate!
Salut prezența profesorilor și medicilor prezenți!
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împreună cu Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită, în perioada 22-24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc.
În acest context, va fi organizat Târgul pâinii, eveniment la care vor fi prezenți producători din diferite zone ale țării.
Printre producătorii care au dat curs invitației lansate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale se numără atât maeștri în meșteșugul coacerii pâinii, care vor organiza ateliere în cadrul cărora îi vor învăța pe vizitatori din secretele artei pâinii, cât și producători care dețin atestat de produs tradițional.
Alături de acești producători va fi prezentă Asociatia Patronat Planta Romanica dar și două firme membre din patronat: Elidor Produse Naturale și
Institutul de Cercetare- Dezvoltare pentru Apicultura SA.
Pentru mai multe informații despre expozanți și program, accesați pagina Târgului pâinii ? https://bit.ly/Ziua-Satului-Românesc-Târgul-pâinii
#targulpainii #producatoritraditional #sustinemafacerilemici #sustinemproducatoriilocali #sustinemproducatoriiromani
La data înființării, 19 iunie 2023, Comitetul tehnic este format din:
(1) Dr.med. Sorin Godeanu - Președinte
(2) Dr.farm. Anca Daniela Raiciu - Membru
(3) Dr.med. Virginia Faur - Membru
(4) Dr.med. Andreea Pop - Membru
(5) Dr.med. Maya Rotaru - Membru
Pe lîngă acești membri permanenți, fiecare companie asociată va trimite (la cererea Comitetului) câte un reprezentant. Este necesară prezența unui reprezentant, în anumite situații, pentru prezentarea unor produse sau alte informații care țin de companie.
Înființarea acestui organism s-a făcut prin aprobarea Asociației generale a asociaților „Planta Romanica” la propunerea președintelui asociației, dr.farm. Anca Daniela Raiciu.
GALATIA 2023
O conferință de o înaltă calitate academică!
Mulțumesc pentru că în 29 aprilie 2023 am fost toți alături într-o zi specială!
Să ne amintim zi de zi, lună de lună, an de an de veteranii de război, de cei care, prin dăruire și patriotism, ne-au oferit posibilitatea ca astăzi să putem spune tare și răspicat:
Suntem mândri că suntem români!
Exemplul lor este în zilele noastre dus mai departe!
Am avut ocazia ca la întâlnirea organizată ieri să ascultăm poveștile de viață ale luptătorilor din cadrul Forțelor Terestre Române din teatrele de operațiuni dar și viziunea istoricilor asupra acestui lucru!
Stima și respect!
Tot ieri am aflat noutăți despre cânepă și plantele medicinale și aromatice și am ascultat acordurile de pian ale doamnei Madalina Pasol pianist-concertist!
Evenimentul multicultural a făcut parte din seria întâlnirilor organizate de Asociatia Patronat Planta Romanica la Sala Auditorium de la Biblioteca Metropolitană București.
Astăzi 22 aprilie 2023 a fost despre dedicație, pasiune, patriotism și tenacitate!
O zi în care am cunoscut o comunitate harnică, dornică de activitate și care ne-a înconjurat cu dragoste și prețuire!
100 de ani de când s-a înființat satul Oituz, comuna Lumina din județul Constanța!
Oamenii aceștia nu și-au uitat tradițiile și obârșia!
Mulțumesc pentru invitație domnului primar al comunei Lumina Domnul Dumitru Chiru!
Felicitări dânsului și colaboratorilor care au reușit să realizeze un eveniment deosebit!
Felicitări Comunității din satul Oituz!
A fost un eveniment la care am admirat încă o dată iscusința membrilor din Asociatia Culturala Tomis - Galati și Asociatia Culturala Tomis dar și participarea președintelui de la Asociatia Culturala Astra Dobrogeana !
Mulțumesc pentru participare colegilor Roland Savulescu, Simona Butu, Lăcrămioara Vasilescu, Chiriță Adrian Ionel!
Astăzi 22 aprilie 2023 a fost despre dedicație, pasiune, patriotism și tenacitate!
Planta RomanicaÎn 1 aprilie 2023 Asociatia Patronat Planta Romanica alături de medicul de excepţie Marcela Dragomir și de partenerii tradiționali Agenția Domeniilor Statului, Asociatia Culturala Tomis - Galati, Asociatia Culturala Astra Dobrogeana, Asociația Coloram Zâmbete, am discutat despre SĂNĂTATE,TRADIȚIE ȘI ISTORIE în ambianța plăcută a Muzeului de Istorie Paul Paltanea Galați, sala Lapidarium.
Mulțumim și celor de la Restaurant Riverside Galați - riversidegalati.ro pentru deliciile culinare!
Am fost alături toți intr-o zi de sâmbătă discutând despre plantele medicinale și aromatice, medicina complementară și parfumul unor vremi demult trecute.
Nicolae Iorga spunea:"Cunoscând istoria,tradiția,ne facem mai sociabili,mai altruiști,mai iubitori de om și viață."
Planta Romanica organizează împreună cu Muzeul Național al Țăranului Român, în perioada 18-20 noiembrie 2022, expoziția ZESTREA TRADIȚIILOR ROMÂNEȘTI.
Planta RomanicaForța Fermierilor Expo (FFExpo-2022), eveniment dedicat fermei de familie, organizat în perioada 13-15 octombrie anul curent. Cu această ocazie, Planta Romanica a avut ocazia de a expune și de a prezenta produsele companiilor asociate și de a distribui prospecte atât ale asociației cât și ale membrilor săi.
Planta RomanicaAsumându-și misiunea de promovare și lansare a unor concepte inovatoare de business farmaceutic; oferirea de servicii de sănătate de calitate adaptate necesităților clienților; respectarea standardelor internaționale de etică și profesionalism, Remedia operează pe piața de profil încă din 1991.
Începând din 9 septembrie 2022, ni s-a alăturat în cadrul asociației patronale „Planta Romanica”.
Bun venit, Farmaceutica Remedia!
Primăria și Consiliul Local Asuaju de Sus, în colaborare cu instituția Consiliului Județean Maramureș organizeaza în intervalul 3 – 4 septembrie 2022, tradiționalul ”Târg al Cepelor” în cadrul ”Festivalul Interjudețean al Cântecului, Dansului și Portului Popular Codrenesc”, ediția 51.
Planta RomanicaLimba română este limbă oficială şi naţională în România, unde 90,6 % din populaţie o consideră limba maternă. De la 1 ianuarie 2007 este una din limbile oficiale la nivelul Uniunii Europene.
Planta RomanicaConform datelor publicate la începutul acestei luni de Imazon, o organizație care monitorizează în mod independent pierderile de păduri din cea mai mare pădure tropicală de pe Pământ, defrișările sunt pe cale să atingă un nivel record de aproape 15 ani în Amazonia braziliană.
MediafaxO treime din Pakistan se află acum sub ape după ce ploile musonice istorice au trecut prin sate, câmpuri de culturi și mii de case, distrugând vieți și strămutând 33 de milioane de oameni. 1.150 de persoane au murit deja. O parte din pagube pot fi reparate, dar cu un cost de cel puțin 10 miliarde de dolari potrivit unei estimări inițiale a guvernului pakistanez.
MediafaxLa propunerea reprezentantului patronatului „Planta Romanica”, Dr. Anca Daniela Raiciu, președinte, în urmă cu o săptămână, marți, s-a ținut prima ședință a CT-PMA pe tema plantelor medicinale și aromatice. În 26 iulie 2022, a avut loc a doua întrunire pe tema PMA, întrunire la care a participat și Aurel Simion, Ministru Secretar de Stat la MADR.
Planta RomanicaDuminică, 10 iulie, este organizat Festivalul Plantelor Medicinale, de Herbarium-Șura cu plante, duminică, 10 iulie. Festivalul Plantelor Medicinale este un eveniment care marchează deschiderea Șurii cu Plante din Șoard. Toate lucrurile au un început și sperăm, cu aceasta ocazie, să plecăm la drum cu cât mai mulți oaspeți dornici de a cunoaște beneficiile plantelor medicinale.
Planta RomanicaLa inițiativa Ministerului Agriculturii a fost modificat Regulamentul privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice, care stabilește și formularistica necesară în ceea ce privește constatarea, evaluarea și centralizarea pagubelor înregistrate la culturile agricole.
MADRPosidonia australis, cunoscută şi ca iarba cu bile de fibre sau iarba cu panglică, „cea mai mare plantă de pe Pământ”, se întinde pe 200 de km pătrați. Este de trei ori cât Manhattanul.
Planta RomanicaOdată cu sărbătoarea de Sânziene (Drăgaica), Ziua Universală a Iei este sărbătorită la 24 iunie.
Planta RomanicaComisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor a României în valoare de 500 de milioane de euro în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență pentru a sprijini crearea de noi suprafețe împădurite.
MediafaxCu deosebită plăcere Agenția Domeniilor Statului prin Directorul General Sava George anunță începerea unui parteneriat între ADS și Asociatia Patronat Planta Romanica reprezentat de încântătoarea doamnă Farm. Chim. Dr. Anca Daniela Raiciu!
Planta RomanicaTimp de 10 ani de zile s-a lucrat la actualizarea legii suplimentelor alimentare, patronatul PLANTA ROMANICA amilitând pentru o legislaţie clară în domeniu.
Planta RomanicaPatronatul ”Planta Romanica”, cu personalitate juridică din anul 2002, face cunoscut membrilor săi și publicului că astăzi, 12 iunie 2019, a fost numită în funcția de președinte executiv, doctor în farmacie Anca Daniela Raiciu.
Planta RomanicaReprezentanţii Patronatului "Planta Romanica" - al producătorilor, distribuitorilor, importatorilor şi exportatorilor de plante medicinale şi produse similare - trag un semnal de alarmă în ceea ce priveşte legislaţia care se referă la activitatea lor.
MediafaxIn anul 2003, suprafetele cultivate cu plante medicinale au cunoscut o crestere semnificativa, ajungandu-se la aproximativ 9.530 de hectare si o productie de 5.390 de tone.
Planta RomanicaIdeea i-a aparținut academicianului dr. farm. Ovidiu Bojor care a găsit și denumirea atât de sugestivă și plină de conținut PLANTA ROMANICA.
Botezul a avut loc în septembrie 2002, atunci când patronatul a căpătat personalitate juridică.
Profită mai mult de informațiile noastre abonându-te la buletinele noastre informative!
©2024 PlantaRomanica. Toate drepturile rezervate.